Parfumul – accesoriul care însoțește cel mai bine garderoba de vară a unei femei stilate. Așa că nu are cum să-ți lipsească nici ție! Îți oferă o aură specială și îți conturează feminitatea, indiferent ce ținută abordezi.
Știm, nu e deloc ușor să-ți alegi cel mai potrivit parfum, care să se asorteze la fix cu personalitatea ta, dar și cu temperaturile ridicate, și, foarte important, să fie și în ultimele tendințe.
Ca să-ți dăm o mână de ajutor, am stat de vorbă cu o parfumerie renumita și am aflat topul celor mai bune parfumuri de vară și cum să le porți cu stil!
1. Dolce&Gabbana Light Blue: fresh și floral

Dacă vrei un parfum plin de prospețime, care te poate însoți atât la orele de yoga, la înot, dar și la birou, atunci Dolce&Gabbana Light Blue e pentru tine.
Floral fructat, acest parfum are arome fresh de măr, lămâie și bambus, îmbinate cu cedru și iasomie, alături de notele fine de cedru și ambră. Latura feminină este asigurată mai ales de miresmele delicate de trandafiri, care se împletesc cu ademenitorul mosc.
2. Chanel Coco Mademoiselle: floral citric

Coco Mademoiselle de la Chanel este o esență oriental florală, dedicată femeilor chic, care știu să-și pună în evidență latura sexy. Cu note citrice în deschidere, parfumul se continuă cu note captivante de flori, îmbrățișate de arome senzuale de boabe de tonka, vetiver, paciuli, mosc alb și delicioasa vanilie.
Este potrivit atât la evenimentele tip cocktail, dar și la cele extrem de elegante, care solicită ținute de gală.
3.Acqua Di Gioia de la Giorgio Armani: floral acvatic

Acqua Di Gioia de la Giorgio Armani este o esență răcoroasă, care se asortează de minune la costumul de baie, în escapadele acestei veri.
Te face să te simți fresh și tânără, cu un mix citric de lămâie și mentă, completat de ceai și iasomie. Totul se împletește cu note ușor aromate, date de atingeri dulci de zahăr brun, laudanum și note ușoare de piper roz.
4.Christian Dior J’adore: floral fructat

Un parfum complex, datorită amestecului bogat de fructe savuroase, care se îmbină cu buchetul feminin de flori albe, alături de orhidee, violetă și trandafir. Notele dulci sunt date mai ales de vanilie și mure, dar nici senzualitatea nu lipsește, conferită de atrăgătorul mosc.
Christian Dior J’Adore este creat special pentru femeile sigure pe sine, care știu cum să-și contureze farmecul.