Indiferent de vârstă, conformație sau statut social, orice femeie are în garderobă cel puțin o rochie neagră.
Aceasta a fost privită de-a lungul anilor drept cea mai elegantă piesă vestimentară care putea fii purtată de orice femeie.
Această idee s-a perpetuat până în zilele noastre când dacă vrei să ai o aparție extrem de elegantă, mergi cu încredere pe varianta unei rochii negre.
Este o alegere sigură pentru că nu ai cum să dai niciodată greș.
În privința culorilor, le poți alege pe cele care nu te avantajează sau pe cele care nu sunt în tendințe și poți să strici o ținută bine gândită.
Negrul însă te scutește de un efort în plus pentru că este aceea nonculoare care se va purta indiferent de tendințele actuale.
Se asortează cu absolut orice.
Dacă alegi de exemplu o rochie roșie trebuie să te gândești foarte bine ce accesorii alegi, ce nuanță să aibă pantofii sau sandale și să nu mai vorbim despre celebrul clutch care trebuie să se integreze perfect în ținută.
În cazul unei rochii negre, alegerile sunt mult mai ușor de făcut.
Se spune că o rochie neagră te salvează întotdeauna și este indicat să o ai în garderobă.
Dacă nu ști ce să porți, dacă nu ai avut timp să mergi la cumpărături sau pur și simplu nu ai avut bani pentru o nouă ținută, poți apela cu încredere la rochia din șifonier.
Cu accesoriile potrivite, o poți reinventa ori de câte ori dorești și poți lăsa impresia unei ținute noi de fiecare dată când îți faci apariția.
Rochia neagră a făcut istorie în lumea modei.
A fost creată în anul 1926 de către Coco Chanel care a vrut să aibă o rochie versatilă care să fie purtată cu ușurință în orice moment al zilei.
Până în anul acela, rochia neagră era purtată cu precădere la ocazii triste (înmormântări), dar odată cu celebra creatoare, această a fost transformată într-un simbol al eleganței și al rafinamentului.
Această idee a fost rapid preluată și de alți designeri, așa că podiumurile au ajuns să fie invadate de rochii negre în diverse modele și materiale.
S-a creat o isterie la nivel mondial, un curent care se simte și în zilele noastre.
Audrey Hepburn a contribuit și ea la răspândirea rochiei negre în rândul femeilor.
Sunt emblematice pozele cu ea purtând diferite creații semnate de marii designeri ai vremii.
Orice femeie își dorea să fie ca ea, să arate ca ea, dar mai ales să se îmbrace ca ea, motiv pentru care rochiile negre erau vândute încontinuu.
Mic dejun la Tiffany a fost și va rămâne unul dintre cele mai frumoase film regizate vreodate unde talentul și frumusețea lui Audrey se împletesc cu decorurile și costumele excepționale.
Rochia neagră purtată de celebra actrița în film a făcut rapid înconjurul lumii și a devenit una dintre cele mai copiate ținute.
Valoarea sa inestimabilă a fost susținută și de suma pe care un coletionar a decis să o plătească în anul 2006: aproape jumătate de million de dolari.
La doar 26 de ani Givenchy a creat celebra rochie neagră purtată de Audrey.
Succesul răsunător al filmului, dar și figura emblematică a actriței au impus un nou concept în lumea modei – the little black dress.
Marile vedete de peste ocean au ales să poarte rochii neagre, ceea ce i-a adus și mai mult popularitate și a transformat-o într-un simbol în moda internațională.
Este dacă vrei aceea piesă nemuritoare, indiferent care sunt tendințele actuale.
De la negru intens și până la negru perlat, de la materiale fluide și până la catifea, toate au fost purtate pe covorul roșu.
Accesorizate așa cum trebuie, o rochie neagră te va transforma într-o zeiță, într-o femeie extrem de atrăgătoare care va atrage toate privirile.
Angelina Jolie este una dintre cele mai iubite vedete internaționale care poartă cu plăcere rochiile negre.
A apărut de nenumărate ori purtând diverse modele care îi puneau în evidență silueta și care emanau eleganță și stil.
De la cele mai simple, până la cele mai elegante, rochiile negre pot fii purtate în diferite contexte atât timp cât avem grijă să le accesorizam corespunzător.
Nu uita niciodată de păr; este la fel de important în conturarea unei imagini finale.
Să spunem că trebuie să participi la un eveniment și nu ști ce anume să porți.
Cea mai sigură și simplă variantă o reprezintă celebra rochie neagră.
Acest lucru fiind stabilit trebuie doar să alegi modelul care ți se potrivește.
Dacă silueta îți permite, eu ți-aș recomanda o rochie pe corp, eventual cu un corset în partea din față, o rochie care să te propulseze în față și care să îți pună în evidență trăsăturile și corpul.
Nu ezita să ieși în față, nu încerca să te mai ascunzi.
Fii vizibilă într-o rochie care va străni invidia tuturor femeilor și admirația tuturor bărbaților.
Adăugarea unor elemente din dantelă pe o rochie neagră, nu face altceva decât să ofere un aer misterios, să te transforme într-o femme fatale gata să își devoreze prada.
Se poartă foarte mult această combinație și este una care va rezista sezoane întregi fără nicio problemă.
Dacă ești adepta rochiilor lungi există numeroase modele demne de covorul roșu.
Există variante mai simple sau mai extravagante, totul ține de personalitatea ta, de stilul tău.
Este important să te simți bine în rochia pe care o porți pentru că lucrul acesta se vede.
Materialele fluide se poartă foarte mult anul acesta pentru că oferă un aer de prețiozitate greu de egalat.
Îmbrăcată într-o astfel de rochie, ai impresia că pluteșți, că ești parcă desprinsă dintr-un basm cu zâne unde fata cea frumoasă este în centrul atenției.
Fetele tinere adoră însă rochiile scurte pentru că sunt adecvate vârstei și pentru că le pot pune în evidență picioarele.
Dacă te încadrezi în această categorie există o mulțime de modele potrivite participării la orice eveniment.
Acum că rochia a fost aleasă trebuie să alegi și accesoriile.
Așa cum ți-am spus sunt mult mai ușor de asortat pentru că orice se potrivește în cazul unei rochii negre.
Poți merge pe elemente negre care să transforme ținuta într-una all black sau poți alege o pată de culoare, fie prin bijuterii, fie prin pantofi.
În imaginile de mai jos, îți voi prezenta câteva ținute complete, conturate în jurul piesei centrale și anume celebra rochie neagră.
Îți poți face o idee despre ce anume poți purta sau poți face alte combinații, la fel de interesante.
Dacă îți plac rochiile negre și vrei să le porți și în viața de zi cu zi, trebuie doar să alegi modelele potrivite.
Poți fii foarte elegantă la birou, dar poți la fel de bine să iei cina în oraș cu iubitul tău fără să fii nevoită să te schimbi.
Sună bine, nu? Toate ne dorim ținute versatile, ținute care să poată fii purtate pe durata întregii zile.
Și în imaginile de mai sus se vede foarte clar cum accesoriile fac diferența și cum pot transforma o ținută.
Fie că alegi niște pantofi ușor masculini, fie că alegi niște pantofi elegenti, imaginea de ansamblu va fii una plină de rafinament.
Chiar dacă rochiile negre sunt aceea piesă vestimentară veșnic la modă, încearcă să nu o porți atât de des.
Ești tânără, ai nevoie de culoare în viața ta, ai nevoie să strălucești și să emani pofta de viață.
Trebuie să existe un echilibru între culorile care predomină în garderobera ta.
Dacă te întrebi de unde poți achiziționa o rochie neagră, trebuie să știi că toate marile magazine au astfel de modele.
Dacă dai o tură prin mall, vei vede sute de astfel de rochii care așteaptă să fie probate.
Așa că nu mai pierde timpul, fugi în cabina de probă și vezi care dintre ele te reprezintă.
Pentru femeile ocupate, dar și pentru cele care nu vor să piardă timpul prin magazine există shoppingul online.
Cu puțin timp petrecut în fața calculatorului, îți poți alege rochia mult visată.
În felul acesta scapi de aglomerație, dar și de durerile de picioare.
În maxim 3 zile produsele îți sunt livrate la ușă, așa că totul se desfășoară mult mai simplu.
Te sfătuiesc să intri pe www.tiffani.ro și să alegi aceea rochie care îți place.
Există o mulțime de variante, așa că este imposibil să nu găsești cel puțin una care să îți atragă privirile și care să te îndemne să o cumperi.
Nu mai sta pe gânduri.
Pornește în căutarea acelei rochii negre pe care orice femeie ar trebui să o aibă în garderobă, aceea rochie care trece testul timpului și care arată impecabil în orice moment.