Tinerețea se traduce prin exuberanță, prin optimism incurabil, dar și prin poftă de viață.

Dorința de a cuceri lumea, de a face orice ne dorim este ceea ce caracterizează generațiile tinere care vin cu avânt din spate și care vor să se facă auzite, dar mai ales să își facă simțită prezența.

Fetele tinere își doresc să aibă o carieră, să depășească statutul părinților și să se realizeze din punct de vedere profesional.

Munca din timpul anilor de studiu trebuie împletită și cu mici distracții care să ne destindă și să ne dea un imbold pentru a merge mai departe.

Viața este frumoasă și trebuie trăită din plin.

Reclama

Trebuie să există însă o balanță între partea serioasă și cea distractivă pentru a avea o viață echilibrată.

Orice exces este dăunător indiferent de natura lui; așa că ai nevoie de moderație în tot ceea ce îți propui să faci.

Știm cu toții că tinerii sunt înnebuniți după cluburi, după distratie, după muzică.

Cel puțin o dată pe lună, aceștia sunt prezenți în cluburi unde petrec alături de prieteni și unde dansează până la epuizare.

Aceasta este una din modaliatile de destinere, dar și de socializare atât de comună în rândul tinerilor.

Dacă băieții își aleg ținuta relativ repede, în cazul fetelor e nevoie de ore de pregătire pentru a arăta impecabil.

La vârsta adolescenței, imaginea este cea mai importantă, iar nevoia de confirmare prin partea prietenilor este constantă.

Așa că dacă te pregăteșți să petreci o seară în club, cu siguranță, te-ai gândit deja ce ținută să îți alegi.

Hainele pe care fetele le poartă în club sunt diferite față de ținutele casual.

Sunt permise culori aprinse, pietre sau paiete ori combinații care la prima vedere pot surprinde.

În aceea aglomerație, ai nevoie de un detaliu care să iasă în evidență și care să atragă atenția celor din jur.

Cel mai des sunt îmbrăcate rochiile de club pentru că emană feminitate și pentru că te poți mișca lejer.

Trebuie să te simți confortabil pentru a dansa toată noaptea și pentru a avea parte de o experiență de neuitat.

Cu siguranță, fiecare față are o astfel de rochie în șifonier.

Este o rochie specială potrivită unei ieșiri în club care să pună în evidență corpul, dar și trăsăturile angelice.

Este important că hainele să ni se potrivească, să fie mărimea potrivită și să ne reprezinte.

Doar așa putem să transmitem ceea ce gândim și, mai ales, să ne descoperim ușor personalitatea celor care ne înconjoară.

La o simplă analiză prin cluburile bucureștene, am observat cu stupoare că tinerele fete tind să exagereze și să aleagă rochii mult prea mature pentru ele, rochii care le maturizează și care le înăspresc trăsăturile.

Dragile mele, păstrați-vă inocența un pic mai mult și bucurați-vă de această perioadă minunată a vieții.

O să vă prezint câteva modele de rochii de club care pot fii purtate cu ușurință de tinerele fete care vor să se distreze și care vor să arate bine.

Alege ceea ce îți place și ceea ce îți pune în evidență trăsăturile.

Gusturile nu sunt niciodată aceleași, așa că rar vei putea să împaci toate părerile.

Cu toate acestea, trebuie să te încadrezi în tendințele actuale dacă vrei să fii la modă și să devii un model de urmat pentru prietenele tale.

Din punct de vedere cromatic, în acest an se poartă culorile.

Cu cât sunt mai vii și mai puternice, cu atât mai bine.

Uită de negru, ești tânără și nu ai nevoie de o culoare care să te îmbătrânească.

Spiritul tânăr și bucuria de a trăi trebuie să fie transmise și prin intermediul hainelor pe care le porți.

Învață să te îmbraci în conformitate cu vârsta pe care o ai.

Nu încerca să pari mai mare pentru că nu vei avea niciun beneficiu, viața este frumoasă și trebuie să trăim fiecare etapă a ei cu aceeași intensititate.

Femeile independente care au trecut de vârsta adolescentină, au un alt stil vestimentar mult mai potrivit statutului pe care îl au.

Dacă te încadrezi în această categorie, trebuie să adopți un look mai rafinat și mai elegant care să emane senzualiate și feminitate.

Este destul de greu să îți alegi o rochie de club adecvată fără să cazi în penibil.

Foarte multe femei nu știu să se îmbrace, motiv pentru care fie au rochii nepotrivite mediului în care se află, fie sunt niște rochii care nu le caracterizează și în care nu se simt confortabil.

În mall este destul de greu să găsești o rochie de club pentru că marile magazine vând haine casual care se adresează unui public cât mai variat.

Așa că dacă ai plănuit o seară în oraș cu fetele și nu ști cu ce să te îmbraci, te sfătuiesc să apelezi cu încredere la site-urile online.

Sunt pline de oferte și promoții, așa că vei găși cu ușurință ceea ce cauți la prețuri foarte mici.

Nu mai sta pe gânduri, întră pe www.inpuff.ro și alege una din rochiile de club care ți se potrivește.

În funcție de conformația corpului, dar și a vârstei pe care o ai, poți găsi rochia perfectă.

Avantajul cumpărăturilor online este acela că termini foarte repede și nu te mai simți obosită la sfârșitul zilei.

Alergarea continuă prin magazine poate fii epuizantă, așa că petrecerea unei ore în fața calculatorului este alternativa ideală.

Aceste rochii de club sunt potrivite unor femei sigure pe ele care sunt capabile să se descurce singure și care pot gestiona orice situație cu zâmbetul pe buze.

Trebuie să recunosc că ținutele sunt ușor provocatoate, dar de la o anumită varstă poți adopta ținute care să te pună în valoare și care să atragă atenția celor din jur.

În cazul în care nu te simți confortabil într-o astfel de rochie există și modele mai cuminți.

Tu eșți cea care decide până unde vrei să mergi și, mai ales, în ce vestimentație te simți bine.

Dacă vrei să te distrezi și să petreci o seară minunată în compania prietenilor, trebuie să ai o rochie care să îți permită să dansezi foarte mult și care să nu te incomodeze absolute deloc.

Sezonul estival se apropie așa că majoriatatea vom petrece câteva zile pe litoral.

Se știe foarte bine că Mamaia este centrul distracției nocturne și că vin turiști de prin toată Europa pentru a se distra alături de noi în cluburile de la malul mării.

Spre deosebire de ținuta pe o adopți în timpul anului în orice alt club, cea pentru vara anului 2017 este complet diferită.

Trebuie să alegi o ținută lejeră care să se potrivească unui club în aer liber, de cele mai multe ori amplasat pe plajă unde este clar că nu poți veni în tocuri de 15 cm.

Așa că trebuie să adaptăm ținuta în așa fel încât să atragem privirile celor din jur atunci când întrăm în club.

Uită de rochiile foarte scurte și mulate care sunt total nepotrivite pe niște călduri infernale.

Ai nevoie de o ținută lejeră care să te trimită către destinații exotice.

Se știe că vara în club se dansează foarte mult și se petrece la cote maxime până la răsăritul soarelui când petrecăreții se mută pe plajă pentru a vedea soarele cum răsare din apă.

În imaginile de mai jos, îți voi propune câteva modele de ținute potrivite pentru a fii purtate într-un club la vară.

Trebuie să ai imaginație și să mergi dincolo de granițele normale ale stilului, dacă vrei să îți dezvolți un stil aparte, un stil care să te reprezite.

Se poartă foarte mult imprimeurile florale, în combinație cu nuanțe cât mai vii.

Nu ai cum să treci neobservată într-o rochie de club în nuanțe de albastru.

Mergi pe o linie simplă în privința bijuteriilor pentru că nu ai nevoie de prea multe artificii.

În plus, încălțările trebuie să fie cele mai comode pentru a dansa toată noaptea.

Eu personal aș merge pe varianta șlapilor sau a sandalelor fără toc. Sunt singurele variante potrivite.

Chiar dacă vrei să mergi într-un club de fițe evită să porți rochii foarte scumpe.

Ești acolo să te simți bine, să te distrezi toată ziua fără să îți pese de ce aume spun cei din jur.

Tu trebuie să te simți bine și să petreci momente neuitate în compania prietenilor.

Dacă vrei să îți alegi o rochie de club, poți accesa www.Best-fashion.com .

Aici găsești cele mai ieftine rochii la o calitate excepțională.

Rar se întâmplă să văd haine atât de bine croite, iar prețul să fie unul derizoriu.

Nu mai crezi, întră și ai să te convingi.

Chiar dacă mergi destul de rar în club, ai nevoie de o astfel de rochie, mai ales când prețul este unul atât de mic.

Nu se știe niciodată când o să organizați o ieșire și ești singura care nu are o ținută potrivită.

Este păcat să perzi timp prețios pentru a alerga prin magazine când poți să profiți de timpul acesta și să faci alte lucruri.

Alege shoppingul online și nu vei regreta.