Pentru noi, femeile, bijuteriile sunt cele mai bune prietene, cele mai frumoase cadouri pe care le putem primi, dar și cele mai importante piese ale unor ținute vestimentare.
Indiferent de mărime, culoare sau material suntem întotdeauna fericite când întrăm în posesia unei noi bijuterii.
Suntem fascinate de tot ceea ce înseamnă pietre, aur sau argint.
În cultura europeană, bijuteriile sunt nelipsite.
Fie că vorbim despre cercei, inele, brățări sau coliere, aceste minunate accesorii se regăsesc la orice pas.
Oriunde întorci privirea o să vezi femei cu cerceri masivi sau cu inele discrete pe deget, toate acestea având rolul de a aduce un plus ținutei.
Pe lângă criteriul estetic, bijuteriile îți reflectă și personalitatea.
Atunci când alegem ce vrem să purtăm, reușim să transmitem și o parte din gândurile și emoțiile noastre atât prin intermediul hainelor, dar mai ales prin intermediul bijuteriilor.
De multe ori o femeie este catalogată doar după accesoriile pe care le are.
Aici putem vorbi despre femei clasice care aleg să poarte coliere de perle, femei glamuroase care mizează pe pietre Swarovski sau femei pline de viață care preferă accesoriile colorate.
Dar trebuie să ne amintim că femeile sunt versatile, iar acest lucru se vede și în bijuteriile lor.
Ele pot purta un colier finuț asortat unei rochii negre, iar a două zi să își pună pe degete cele mai ciudate inele cu foarte mare lejeritate.
Bijuteriile de damă au rolul de a scoate o ținută din anonimat, de a atrage privirile celor din jur asupra lor.
Foarte rar vei vedea o femei fără o bijuterie, indiferent dacă este la job, la shopping sau aleargă prin parc.
Aceste mici accesorii ne dau o stare de bine, ne fac să ne simțimmai frumoase și mai stăpâne pe noi.
O categorie aparte o reprezintă bijuteriile de lux.
Din cauza prețurilor ridicate, aceste accesorii se adresează doar unei anumite categorii sociale.
Aici vorbim despre diamante, despre aur negru sau roz sau despre alte materiale prețioase care reușesc să fie o adevărată operă de artă.
Cei mai mari designeri de bijuterii de ocazie mizează pe strălucire și folosesc doar materiale care ies în evidență, care strălucesc și care captează atenția.
De la inele de logodnă pline de diamante și până la ceasuri bătute cu pietre prețioase, totul trebuie să fie la superlativ.
Finețea lucraturii este deosebit de importantă, aceasta făcând diferența între o capodoperă și un simplu accesoriu.
În general, aceste bijuterii sunt modele unicat, modele a căror execuție durează de la câteva săptămâni până la câțiva ani în funcție de complexitate și de materialele folosite.
Acesta este și motivul pentru se realizează un singur model.
Marile magazine de bijuterii de lux aleg să își facă reclamă prin intermediul vedetelor.
Purtarea anumitor accesori pe covorul roșu atrage atenția publicului asupra brandului respectiv.
Deși mulți oameni nu își vor permite niciodată cerceii purtați de Beyonce sau ceasul purtat de Leonardo DiCaprio, asta nu înseamnă că nu pot alege piese simple ale acelorași magazine.
Pe lângă piesele unicat, acestea crează și o linie pentru marea masă a consumatorilor din dorința de a se intregra pe piață și de a oferi tuturor șansa să aibă în garderobă un accesori Tiffany sau Cartier.
Bijuteriile create de Harry Winston sunt printre cele mai spectaculoase din lume.
Pietrele prețioase folosite sunt rare, iar calitatea aurului este la cele mai înalte cote.
În cea mai nouă campanie, casa de bijuterii a ales-o pe Freja Beha Erichsen să le spună femeilor că diamantele sunt cele mai bune prietene ale noastre.
Inelele de logodnă sau celebrele solitaire are brandului Cartier sunt printre cele mai cunoscute în lume.
Indiferent dacă eșți vedetă sau un bărbat potent financiar, acesta este locul de unde alegi inelul care să se potrivească perfect viitoarei logodnice.
Poți achiziționa un astfel de accesoriu și online deoarece aceste magazine au și site-uri unde poți vizualiza o gamă largă de bijuterii.
Fie că vorbim despre o firmă din străinătate sau pur și simplu nu vrei să bați magazinele în lung și în lat, poți alege bijuterii de lux cu un singur click.
La polul opus se află bijuteriile ieftine care sunt la îndemâna tuturor.
Materialele folosite în realizarea acestora sunt mult mai slabe calitativ, dar frumusețea unui accesoriu poate fi dată și de măiestria bijutierului, nu doar a elementelor.
Prețul unei astfel de bijuterii este unul accesibil tuturor.
Fie că le găsim în magazine sau în mediul online, bijuteriile ieftine sunt printre cele mai vândute acesorii.
Datorită prețului, femeile au întotdeauna zeci de perechi de cercei pe care îi schimbă în funcție de vestimentația aleasă.
Cele mai folosite materiale sunt aurul și argintul, dar se mizează foarte multe și pe sticlă deoarece aceasta atrage lumina și emană strălucire și eleganță.
Se poate realiza o gamă variată de forme și de culori care atrag prin finețea lor.
Există numeroase magazine online de unde poți achiziționa o bijuterie ieftină.
Fie că vrei să adaugi un nou accesoiu colecției tale sau doar vrei să faci un cadou special, nu ezita să cauți piesa perfectă.
De cele mai multe ori se mizează pe bijuteriile fantezie deoarece prețul acestora nu este unul foarte ridicat.
Piesele mari, avangardiste sau cele clasice, simple sunt ideale pentru accesorizarea oricărei ținute vestimentare.
Brățările în stil roman sunt printre cele mai frumoase.
Pietrele folosite pot avea nuanțe infinite ceea ce le transformă într-o piesă indispensabilă oricărei femei.
O astfel de brățară te poate scoate din impas atunci când nu ști cum să te îmbraci.
Cerceii candelabru au revenit la modă și sunt unele dintre cele mai ieftine bijuterii.
Acestea mai poartă și denumire de gablonturi datorită faptului că sunt realizate din materiale accesibile.
Recomand oricărei femei să aibă o astfel de pereche.
Bijuteriile din aur pot fii purtate în orice moment al zile și la orice eveniment.
Sunt acele bijuterii versatile care pot fii asortate cu ușurință unei perechi de jeanși, dar și unei rochii elegante.
Aurul de 14 karate este cel mai des folosit în realizarea acestora.
De asemenea, bijuterile de argint sunt printre cele mai vândute.
Indiferent că vorbim despre inele, cercei, brățări sau coliere, aceste accesorii sunt nelipsite.
Frumusețea lor le face extrem de atrăgătoare pentru sexul feminin care este dispus să cheltuie sume destul de mari pentru achitionarea celor mai frumoase bijuterii din argint.
O mare amploare a început să ia și bijuteriile handmade.
Unicitatea acestora reprezintă cel mai important criteriu în momentul cumpărării.
Alegerea unei bijuterii handmade este ideală atunci când vrei să îți pui amprenta asupra unui accesoriu sau atunci când vrei să faci un cadou inedit unei personae dragi.
Pentru iubitoarele de accesorii sclipitoare, există bijuteriile cristale Swarovski.
Strălucirea acestora, precum și gama variată de culori folosite în realizarea lor, le transformă în niște accesorii statement, niște accesorii care atrag privirea celor din jur.
Aceste pietre au un preț mai ridicat față de cele din sticlă datorită modalității de obținere.
Diamantele fascinează orice femeie și toate ne dorim să avem cel puțin un accesoriu împodobit cu o piatră prețioasă.
Bijuteriile cu diamante sunt destul de pretențioase și nu pot fi purtate în orice circumstanță.
Înaintea de achiziționare trebuie să te asiguri că valoarea acesteia este reflectată în prețul oferit.
Nu vrei să fi păcălită și să plătești mult mai mult pentru o simplă piatră.
Pentru femeile clasice, trecute oarecum de prima tinerețe cele mai potrivite sunt bijuteriile cu perle.
Acestea emană o oarecare clasă, o eleganță greu de regăsit în oricare alt tip de bijuterie.
Perlele de sidef sunt cele mai des folosite datorită nuanței și mai ales a căldurii pe care o emană.
Sticla de murano este și ea foarte des folosită mai ales în bijuteriile vintage.
Femeile romantice se regăsesc în astfel de bijuterii datorită delicateții lor.
Frumusețea bijuteriilor vintage murano va fi remarcată de toți cei din jurul tău, iar nuanțele folosite în realizarea acestora sunt dintre cele mai diverse.
Bijuteriile de inox au și ele farmecul lor aparte.
Pe lângă faptul că prețul unei astfel de bijuterii este unul rezonabil, ele vin cu ceva în plus față de clasicele bijuterii din aur sau argint.
Fie că vorbim despre inox lucios sau matuit, un accesoriu de genul acesta iese mult mai repede în evidență.
Dacă bijuteriile de lux nu sunt la îndemâna ta, poți oricând alege bijuterii din pietre semi prețioase.
Acestea au un farmec aparte datorită multitudinii de pietre folosite, iar aici putem vorbi despre ametist, jad sau chihlimbar.
O asemenea bijuterie este o capodoperă în adevăratul sens al cuvântului.
Indiferent de tipul de bijuterie pe care ți-l alegi este foare important să fie depozitate într-un spațiu ferit de lumina soarelui sau de umiditate crescută pentru a se păstra intact.
Există o gamă variată de suporți cutii de bijuterii, de la cele mai simple, până la cele mai sofisticate unde poți pune de la cercei, inele sau brățări până la ceasuri.