Sprâncele joacă un rol important la nivel estetic. De fapt, acestea reuşesc să menţină echilibrul estetic al întregii noastre fizionomii.

Sprâncenele nu sunt acolo aşa, orişicum. Ele au rolul de a marca prin formă şi proporţie vârsta, statutul, epoca, dar şi expresia personalităţii.

Acestea contribuie chiar şi în comunicare, fiind cele responsabile de aproape 80% din mimica feţei noastre.

De exemplu, sprâncenele arcuite sunt cele care trădează uimirea; cele apropiate şi încruntate sunt cele care denotă supărare; cele deloc arcuite sunt cele care transmit blândeţe şi seninătate s.a.m.d. Imaginează-ţi că prin pensare ai posibilitatea de a da expresivitate fără limite sprâncenelor tale.

 

De-a lungul vremurilor, sprâncenele au fost puternic influenţate de moda veacurilor. În anii 1920, de exemplu, femeile îşi radeau sprâncenele naturale şi şi le redesenau sub formă unei linii subţiri şi alungite. Astfel, căpătau un aer uşor pensativ, plin de dramatism. La numai un deceniu de aici, forma sprâncenelor a devenit asimetrică, curbată şi, la fel, subţire.

Abia în 1940 sprâncenele au dobândit o grosime medie. Aceasta modă a fost populară până în ani ’50. În anii ’50, Veronica Lake a fost cea care a marcat moda sprâncenelor închise la culoare.

În deceniile următoare, sprâncenele au revenit la forma lor clasică. Acest model este preferat şi de majoritatea femeilor din ziua de astăzi.

Dacă se doreşte ca sprâncenele să fie arcuite, ascendente, dese sau simetrice, sprâncenele au nevoie de foarte mare îngrijire susţinută.

La prima pensare, toată lumea recomandă să apelezi la serviciile unui specialist, care ştie să aprecieze în mod corect raportul dintre forma sprâncenelor şi trăsăturile chipului tău.

Chiar şi aşa, există repere standard, care au menirea de a te ajuta în îngrijirea personală a sprâncenelor. Curioasă să le descoperi? Atunci, rămâi alături de noi până la final.

Întotdeauna se începe cu tunderea sprâncenelor!

Sunt unele femei norocoase, care nu au nevoie de mai mult decât de o tundere a sprâncenelor, pentru a le conferi un aspect îngrijit.

Pentru o tundere a sprâncenelor corectă trebuie să limitezi porţiunea cu fire de la capătul interior al sprâncenei, pieptănându-le în sus.

Apoi, trebuie să tunzi vârfurile. Fă acest lucru folosindu-te de o foarfecă pentru păr, pe care să o orientezi cu lamele către nas.

În ceea ce priveşte cealaltă porţiune de sprânceană, cea cu firele orizontale, piaptăn-o în jos şi tunde-o tot cu foarfeca orientată către nas.

Acelaşi lucru trebuie să-l faci şi în ceea ce priveşte firele din coada sprâncenei

Trecem la pensare

Când vine vorba de pensare, trebuie să ai grijă ce formă doreşti să dai sprâncenelor tale. Aceasta, după cum ţi-am zis deja, reuşeşte să influenţeze cu totul armonia feţei tale.

Cu o formă a sprâncenelor potrivit aleasă reuşeşti să echilibrezi mărimea şi distanța dintre ochi, mărimea nasului şi/sau lungimea frunţii.

Pentru a reuși o formă corectă a sprâncenelor ai nevoie să înțelegi perfect cum funcționează proporțiile în pensarea acestora.

Pentru a-ți reuși lucrul acesta, trebuie să te folosești de un creion de ochi sau o pensulă, pe care să le tii în poziție verticală, sprijinite de partea laterală a nasului.

Astfel, vei observa punctul în care obiectul atinge sprânceana. Acel punct este locul de unde ar trebui să înceapă sprânceana ta.

Următorul pas presupune ca pornind tot de la baza nasului, trebuie să plasezi pensula sau creionul în diagonală, spre punctul de inflexiune al sprâncenei, până ajungi în dreptul zonei exterioare a irisului.

Astfel, reușești să marchezi punctul cel mai înalt al sprâncenei.

Pentru stabilirea cozii de sprânceană, procedezi la fel. Plasezi pensula pe diagonală de la baza nasului, spre partea exterioară a ochiului.

Ceea ce obții este o formă clasică de sprânceană. Din păcate, însă, nu oricarei femei i se potriveste acest model de sprânceană.

Forma sprâncenelor perfecte se stabilește în functie de fizionomie, pentru a se realiza un echilibru compozitional.

De exemplu, dacă ai fața rotundă, atunci, cel mai bine ti se va potrivi o formă de sprânceană mai arcuită și ascendentă.Astfel, vei conferi lungime feței.

Pentru doamnele și domnișoarele cu fața pătrată, care au  o linie a mandibulei pronunțată, se recomandă o formă de sprânceană usor arcuită, cu o grosime medie.

Ce știm despre grosimea sprâncenelor?

Așa cum probabil ți-ai dat deja seama, grosimea sprâncenelor este strict legată de forma feței si de trăsăturile acesteia.

Dacă te bucuri de o fizionomie delicată, cu frunte mică și ochi mici, iți recomand niște sprâncene subțiri.

Dacă, dimpotrivă, ai trăsături puternice  și o frunte lată, atunci recomandat este ca grosimea sprâncenelor tale să fie cea naturală.

Același lucru se aplică și în cazul persoanelor cu ochii mari. Sprâncenele cu o grosime mai mare sunt sprâncenele perfecte!

Trebuie să știi că prin alegerea sprâncenelor perfecte reușești chiar să faci mici corecții la nivelul ochilor.

Dacă ai o problemă cu faptul că ai ochii mult prea apropiați pentru gustul tău, atunci poți corecta lucrul ăsta, dacă știi cum să te pensezi.

Pentru a crea iluzia unor ochi mai îndepărtați, te sfătuiesc să mărești distanța dintre sprâncene. Acest truct funcționează și invers.

În cazul în care consideri că ai ochii mult prea îndepărtați, atunci micșorează distanța dintre sprâncene, îngroșând punctul de pornire al sprâncenelor.

Tatuarea sprâncenelor- pro sau contra?

 

Sunt multe femei care se arată nemulţumite de sprâncenele lor şi pentru că îşi doresc sprâncene perfecte, consideră că tatuarea acestora este rezolvarea cea mai eficientă.

Personal, recomand tatuarea că ultima soluţie şi numai în anumite cazuri. În cazuri în care forma este neregulată, întreruptă sau prezintă neregularităţi în urma unor accindente s.a.m.d.

În altfel de condiţii, consider că tatuarea sprâncenelor este o decizie pripită şi deloc inspirată.

Cum ne machiem sprâncenele perfecte

Nu recomand tatuarea sprâncenelor, însă, ceea ce recomand este un machiaj bine făcut al sprâncenelor.

Astfel, poţi ascunde mici imperfecţiuni ale acestora sau, pur şi simplu, le poţi înfrumuseţa.

Pentru acest lucru poţi oricând să apelezi la farduri compacte, creioane khol sau chiar şi farduri pe bază de apă.

Pentru sprâncene perfecte indicat este să nu dispui culoare în exces şi să nu apeşi pe creion.

În rest, urmăreşte cu precizie forma sprâncenei şi ţine întotdeauna cont de faptul că extremităţile trebuie să fie mai puţin intense decât interiorul.

Altfel, te vei alege cu un look exagerat, poate chiar penibil.

5 trucuri pentru sprâncene perfecte

În cele ce urmează îţi prezint 5 trucuri importante, de care dacă ţii cont, vei obţine sprâncenele perfecte, pe care ţi le doreşti cu atâta ardoare.

  1. Alege forma corectă

Despre acest lucru am vorbit deja. Forma unei sprâncene poate să-ţi aducă avantaje sau dezavantaje.

De aceea, prima dată îţi recomand să apelezi la un profesionist. Odată ce ajungi la el, roagă-l să-ţi ofere o oglindă şi să-ţi explice principiile pe care le aplică.

  1. Alege metoda preferată

Când spun asta mă refer la faptul că poţi alege între pensatul clasic şi cel cu ceară.

Dacă te pensezi singură acasă, îţi recomand să te rezumi la pensatul clasic. Nu cred că vrei să te confrunţi cu incidente neplăcute.

  1. Pregăteşte-ţi toate instrumentele necesare

Înainte să începi acţiunea de pensare propriu-zisă, fii sigură că ţi-ai pregătit toate cele necesare.

Sprâncenele perfecte nu se obţin numai cu o pensetă la îndemână. Aşa că pregăteşte-ţi trusa cu periuţa, forfecuţa şi creion.

  1. Demachiază-te înainte!

Înainte să te pensezi, recomandat este să ţi pregăteşti zona din jurul ochilor. Te sfătuiesc să te demachezi înainte şi să foloseşti o loţiune tonică.

Niciodată după ce te pensezi nu este indicat să aplici cremă în zona ochilor. Rişti să te iriţi.

  1. Ai grijă în ce oglindă te încrezi

Am observat că multe femei aleg oglinzile cu efect de mărire atunci când se pensează.

Ce-i drept, vezi mult mai bine ceea ce faci. Trebuie să fii foarte atentă, însă, că în unele privinţe astfel de oglinzi pot înşela privirea.

De exemplu, ai grijă să nu-ţi subţiezi prea mult sprâncenele!

Acum că ţi-am dezvăluit secretele pensatului, nu pot decât să-ţi urez succes în obţinerea sprâncenelor perfecte!