În momentul în care te hotărăşti faci o schimbare de look casei tale, una dintre cele mai importante piese pe care le iei în calcul este canapeaua.Asta poate şi pentru într-o casă, canapeaua este asemeni unui nucleu.Când primeşti musafiri, îi inviţi în living, unde iau loc pe canapea, evident.Canapelele sunt piese de mobilier care se confecţionează din materiale diverse şi vin în forme şi mărimi diferite.Un lucru esenţial pe care îl face canapeau este îţi oferă o soluţie eficientă de gestionare a spaţiului de living, vorbind, evident, strict despre spaţiile personale şi neincluzandu-le pe cele de firma.
Înainte începi te interesezi şi compari preţuri de la diverşi ofertanţi, recomandat este te documentezi privind o serie de criterii de selecţie.Astfel, ai certitudinea faci alegerea cea mai potrivită pentru ţine.

Este foarte important ţii cont de aceste criterii pe care urmează ţi le prezentăm, pentru , nu-i aşa– o canapea este, până la urmă, o investiţie pe termen lung.

Nu credem cineva e dispus schimbe în mod regulat canapeaua din motive pur preferenţiale şi nu de calitate.
Aşadar, în cele ce urmează discutăm câţiva parametrii de care te sfătuim ţii cont în alegerea viitoarei tale canapele.

Ghidul cumpărătorului de canapea pentru living

În mod evident, eşti liber ţi alegi canapeaua după propriile reguli, însă, criteriile pe care urmează ţi le prezentăm sunt unele pragmatice, eficiente, care nu au dat niciodată greş.

Nu ne mai lungim la vorba şi hai vedem care sunt aceste criterii de selecţie a unei canapele.

1.Numarul de locuri de care dispune noua canapea

Am ales fie acesta primul criteriu, pentru atunci când îţi alegi o canapea, în primul rând, normal este ţii cont de aspectul practic al acesteia.

Odată cu numărul de locuri al canapelei, se iau în calcul şi dimensiunile acesteia, care ar trebui ţi permită o poziţionezi în camera vizată de ţine şi în acelaşi timp, se ofere spaţiu pentru oricâte persoane consideri tu.
Modelul cel mai simplist de canapea vine cu un număr de două locuri şi nu e cu mult mai mare decât un fotoliu.

Modelele de canapea convenţionale, adică cel mai des întâlnite şi preferate de cumpărători, sunt canapelele cu trei locuri.

În cazul în care livingul tău este mai mare decât un living obişnuit de apartament, atunci te încurajăm abordezi modele ceva mai complexe, cu un număr de locuri mai mare, astfel reuşind  dai un aer aparte, elegant livingului tău, cu nuanţe de lounge

2.Tine cont si de designul noii tale canapele

Un criteriu pe care multă lume tinde să-l piardă din vedere, atunci când ajunge să achiziţioneze o nouă canapea, este criteriul estetic.

Adică designul canapelei, care reprezintă un factor foarte important.

Trebuie să observi foarte bine camera unde vei aşeza acest nou item de mobilă, pentru a reuşi să alegi o canapea care să se potrivească armonios locuinţei tale.

De asemenea, trebuie să ţineţi întotdeauna cont şi de celalalte piese de mobilier din spaţiul respectiv.
Altfel, neţinând cont de aceste mici aspecte estetice, rişti să alegi un model inadecvat din punct de vedere artistic şi vizual.

Şi uite aşa, reuşeşti să dai un aer kitschos locuinţei tale.

Îţi oferim şi câteva ponturi.

De exemplu, într-un living mobilă pe care o alegi, trebuie să aibă aceleaşi texturi şi materiale, chiar dacă alegi să cumperi piesele individual.

 

De asemenea, mizează întotdeauna pe contrastul închis-deschis în relaţie cu nuanţă pereţilor. Iar dacă vrei să economiseşti spaţiu, îţi recomand să alegi o canapea de tip colţar!

3. Trebuie ţii cont şi de materialele din care este facuta canapeaua

În alegerea unei canapele este foarte important cunoşti şi materialele din care este confecţionată această.

Astfel, vei putea ştii dacă poţi igienizezi piesă de mobilier, îi vei cunoaşte compoziţia, dar şi tapiţeria.
Majoritatea modelelor de canapea de pe piaţă vin cu o structura realizata din lemn masiv, ba chiar şi PAL, ambele variante promiţând o durabilitate care nu dezamăgeşte.
În ceea ce priveşte umplutură canapelei, cele mai populare sunt cele din burete cu o elasticitate crescută, iar mai nou se bucură de succes şi canapelele cu umplutură de spumă cu memorie sau poliuritanica.

Aceste variante îţi oferă un plus de confort, care, evident, vine cu un plus la preţ.
Nu în ultimul rând, trebuie vorbim şi despre materialele folosite în tapiţerie.

Pentru canapelele destinate locuinţelor, cele mai populare tapiţerii sunt cele din material textil şi fibră sintetică. În cazul celor de birou sau lounge, tapiţeria canapelei este confecţionată din piele sau poliester.

4. Funcţionalitatea si scopul canapelei

însumează toate funcţiile şi opţiunile care contribuie la utilizarea confortabilă a canapelei.

Un aspect ce nu poate fi ignorat este opţiunea recliner, care permite practic extensia pernei pentru şezut şi înclinarea spătarului în diferite unghiuri, astfel încât piesă poate fi tranformată foarte uşor în spaţiu de odihnă sau pentru relaxare.

În genere, un sistem mecanic metalic permite realizarea acestui procedeu.
De asemeni, sunt de apreciat modelele multifuncţionale, extensibile, care pot fi transformate cu totul în pat.

Chiar dacă ele nu sunt la fel de comode un pat propriu zis, pot constitui soluţii foarte ingenioase pentru camera de oaspeţi, prin faptul economisesc spaţiu.

Ce canapele se poartă în 2017?

1. Canapeaua extensibila Bebop

Canapeaua extensibila Bebop-min
Click pe imagine pentru a vedea si cumpara produsul

În ceea ce priveşte dimensiunile acestei canapele putem va spunem lungimea este de 180 cm, adâncimea de 80 cm şi înălţimea de 75 cm.

Produsul de faţă se face remarcat, în primul rând, prin versatilitate şi prin designul minimalist. Motivul pentru care canapeaua Bebop se bucură de prezenţa în trendurile anului 2017 este funcţionalitatea flexibilă a acestei piese de mobilier.

ţi explic mai bine!

 

Braţele laterale ale acestei canapele sunt mobile, ceea ce înseamnă fie poţi le ridici, fie poţi le rabatezi.

În momentul în care optezi pentru ridicarea acestor braţe, canapeaua Bebop devine un divan simplu, armonios, plăcut şi extrem de confortabil, care va da un aer boem livingului tău.

Dacă, însă, alegi rabatezi aceste mânere laterale, vei obţine un pat confortabil, pe care îl poţi oferi cu încredere musafirilor tăi.

Canapeaua Bebop este confecţionată din lemn de pin, cu o tapiţerie de bumbac, în combinaţie cu poliester, iar umplutură este din spumă.

Masa alba bebop
Click pe imagine pentru a Cumpara

Cu canapeua extensibila Bebop se potriveste foarte bine masa alba care va permite savurarea cafelei preferate alaturi de prietenele tale, intr-un confort de neiutat, aceste piese fiind gandite sa se potriveasca impreuna

2. Canapea fixa tapitata cu stofa Alice Yellow

Canapea fixa tapitata cu stofa Alice Yellow
Click pe imagine pentru a Cumpara produsul

Dacă îţi doreşti ceva în stil modern, care prezinte atenţie deosebită detaliilor, atunci îţi recomandăm canapeaua fixă, tapiţată cu stofă Alice Yellow.

Popularitatea acestei canapele se datoareaza simplităţii formelor- un trend îndrăgit în 2017, dar şi datorită designului deosebit.
Alegând această canapea galbenă vei da căminului tău un plus de personalitate şi îndrăzneala, care, garantat, vor fi apreciate de cei care te vor vizită.
Cadrul canapelei Alice Yellow este confecţionat din lemn masiv şi MDF, ceea ce conferă o durabilitate mare, iar picioarele sunt realizate din lemn malaezian.
În plus, odată ce te aşezi pe această canapea te scufunzi, aşa, într-o stare absolută de calm şi visare, fiind cuprins da confortul sporit oferit de umplutură de spumă moale şi elastică.

Daca te gandesti ca nu ai cum sa asortezi asa o canapea cu o masa pentru cafea, te inseli!

Noi am gasit-o!

masa pentru cafea din sticla oslo
Click pe imagine pentru a Cumpara

 

 

 

 



 

3. Canapea fixa Maxime Multicolor

Canapea fixa Maxime Multicolor

Dimensiunile canapelei Maxime Multicolor sunt următoarele: lungime de 140 cm, adâncimea şezutului de 77,5 cm şi înălţimea totală de 95 cm.

Canapeaua fixă Maxime Multicolor este canapeaua perfectă şi parcă special confecţionată pentru cei nonconformişti, care nu se tem iasă în evidenţă şi le place arate asta şi prin felul în care îşi amenajează locuinţa.
Canapeaua Maxime este o canapea în trend, care atrage privirile şi admiraţia tuturor prin designul elegant, dar nonconformist şi prin calitatea garantată!

Tapiţeria acesteia este confecţionată din stofă premium, iar umplutara care promite confortul maxim este realizată din spumă moale şi elastică.

4. Canapeaua fixă cu 3 locuri- Chesterfield Olive Green

Canapeaua fixa cu 3 locuri- Chesterfield Olive Green-min
Click pe imagine pentru a Cumpara produsul

Dimensiunile canapelei Chesterfield Olive Green sunt: lungime 195 cm, adâncime 88 cm, înălţime 73 cm, înălţimea şezutului faţă de sol 40 cm, adâncimea şezutului 58 cm, lugime şezut utilizabil 128 cm, înălţimepicioare 9 cm, greutate totală 54 kg.

Unul dintre cele mai elegante modele de canapea din 2017 este canapeaua fixă cu 3 locuri Chesterfield Olive Green.

Această se potriveşte unui living clasic, plin de elegantă şi mobilier din lemn masiv, la fel cum este şi cadrul acestei canapele- confecţionat din lemn de fag, ceea ce conferă o durabilitate în utilizare impresionantă.
Pe canapea poţi foarte simplu termini de citit un român întreg, atât de confortabil vei stă, pentru umplutură este şi în cazul acesta de spumă moale şi elastică.

In cazul in care doresti sa poti primi mai multi invitati, noi iti recomandam si fotoliile Chesterfield

Fotoliu Cheserfiled
Click pe imagine pentru a Cumpara produsului

De unde poti cumpara cea mai potrivita canapea pentru living?

Dacă va întrebaţi unde se găsesc aceste canapele în trendurile anului 2017, la un preţ accesibil, atunci răspunsul este simplu.

Le puteţi cumpără online, fără a va bate capul cu transportul şi beneficiind de un serviciu de retur de încredere.
Oricare dintre canapelele prezentate mai sus vor aduce atât un plus de personalitate casei tale, cât şi unul estetic.

Important este ţii cont de criteriile evidenţiate, atunci când faci alegerea, pentru a fi sigur achiziţia ta va fi una de durata şi deloc dezamăgitoare.